duminică, 20 iulie 2008

Efectul votului uninominal asupra alianţelor, exemplificat pe alianţa PSD+PC


La votul pe liste era extrem de simplu să ai grijă de partenerul mai mic din alianţă. Alianţa stabilea prin negociere numărul de mandate de parlamentar atribuite partenerului mai mic şi pe urmă partenerul cu pondere mai mică primea un număr de locuri eligibile pe liste.
Să luăm cazul Municipiului Bucuresti la alegerile parlamentare din 2004 pentru Uniunea Nationala PSD+PUR:

Camera Deputaţilor

1. Năstase Adrian PSD
2. Popescu Dan Ioan PSD
3. Popa Daniela PUR
4. Andronescu Ecaterina PSD
5. Dumitrescu Zamfir PSD
6. Vasile Aurelia PSD
7. Severin Adrian PSD
8. Nassar Rodica PSD
9. Florea Damian PUR
10. Neagu Ion PSD
11. Mădălin Voicu PSD
12. Ursache Mircea PSD

Senat

1. Iliescu Ion PSD
2. Voiculescu Dan PUR
3. Oprescu Sorin Mircea PSD
4. Cretu Corina PSD
5. Blanculescu Ionel PSD
6. Rebreanu Nora PSD
7. Gherasim Vasile PSD
8. Marasescu Niculae PSD

Linia s-a tras după Florea Damian la Camera şi după Creţu Corina la Senat, toţi cei dinaintea celor doi şi cei doi devenind parlamentari. Aşa cum se poate observa şi cu ochiul liber, PUR a primit două poziţii eligibile şi o poziţie semieligibilă care s-a transformat totuşi în mandat.
În cazul votului din toamnă, cei trei PUR deveniţi între timp conservatori trebuie să candideze singuri, fiecare în colegiul lui. Există vreo garanţie ca cei trei vor fi aleşi ? Niciuna.
Dacă Daniela Popa şi Voiculescu Dan beneficiază de o oarecare notorietate, care în cazul celui de-al doilea cu greu poate fi numită notorietate pozitivă, domnul Florea Damian e ilustru, dar imaginea lui publică lipseşte cu desăvârşire. Sunt gata să pun pariu cu oricine că Florea Damian nu are nicio şansă să devină parlamentar pe uninominal în Bucureşti. Şi, cu toată notorietatea lor, nu-i văd bine nici pe Daniela Popa, nici pe Dan Voiculescu.
Noţiunea de loc eligibil apriori a dispărut în practică. Un colegiu reprezintă o certitudine doar pentru cei care obţin majoritatea voturilor. Ori şansa de a obţine majoritatea voturilor este cvasi-inexistentă pentru partide fără candidaţi puternici.
Partenerii mici din alianţă nu mai beneficiază acum de locuri eligibile. E greu de presupus că vor primi cele mai promiţătoare colegii uninominale. Chiar în condiţiile unor colegii uninominale trasate favorabil, sansele unor candidaţi fără imagine de a obţine un mandat scad dramatic. Vor candida împotriva adversarilor din colegiul uninominal şi, în acelaşi timp, împotriva candidaţilor din aceeaşi alianţă care candidează în alte colegii. Cu atât mai mult cu cât aceşti candidati, din partidul mic, vor avea mari probleme în a-şi asigura voturile din partea electoratului care aparţine partenerului majoritar din coaliţie. Vedeţi electoratul pesedist mobilizându-se pentru a-i asigura un mandat de parlamentar Danielei Popa ? Sau, şi mai straniu, lui Florea Damian ?
Concluzionând, PC a evitat pragul electoral prin alianţa cu PSD şi va intra în parlament, însă va obţine în mod cert mai puţine mandate parlamentare decât ar fi obţinut în cazul votului pe liste. Câte mandate va obţine? Asta numai dupa alegeri vom putea afla.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Avand in vedere ca Oprescu nu are oameni, iar primaria este o institutie f complexa, care cuprinde domenii extrem de variate, ma indoiesc ca Oprescu va fi in stare sa faca ceva. Cred ca se va fi o mare dezamagire, si nu va face nimic si va lasa primaria mai vraiste decat a lasat-o Lis.

Anonim spunea...

Videanu a avut oameni, a avut echipa. Iar daca Oprescu e azi primar, e in primul rand meritul "oamenilor" si al "echipei" lui Videanu.