Teoria şi practica pragului alternativ

Am făcut afirmaţia în acest post că PNŢ-CD şi PRM ar putea intra în parlament prin trecerea pragului alternativ. PNŢ-CD în alianţă cu FDGR, iar PRM singur.

Doc m-a lăudat pentru idee şi m-a contrat pe fond. Doc susţine că în nicio circumscripţie PNG-CD sau PRM nu depăşesc cele trei partide mari. Am câteva contraargumente teoretice cu privire la pragul alternativ:

1. oricât de mult ar căuta notorietate, în mod inevitabil cele mai multe colegii se vor disputa între "neica nimeni" în luptă cu "cine-i ăsta" şi cu "steaua fără nume".
2. voturile pentru colegiile uninominale sunt voturi pentru persoane, cel puţin la fel de mult ca voturi pentru partide.
3. există colegii uninominale unde deja PRM sau PNŢ-CD au câştigat poziţii în primele trei locuri.

Să le analizăm pe rând.

1. oricât de mult ar căuta notorietate, în mod inevitabil cele mai multe colegii se vor disputa între "neica nimeni" în luptă cu "cine-i ăsta" şi cu "steaua fără nume".

Există 469 de colegii uninominale potrivit lui Ioska. Oricât de mult s-ar stresa, oricâţi fotbalişti, manelişti, filozofi, politicieni, rude, prieteni si amante s-ar aduna pe liste, mai mult de 100 de candidaţi cu oarecare notorietate nu vor găsi cele trei partide mari. De exemplu, la locale la Bucureşti au fost cinci candidaţi la primăria generală cu oarecare notorietate. La consilieri municipali în afară de cei dintre cei cinci care se regăseau pe listele de consilieri, încă vreo cinci-şase nume mai spuneau ceva şi asta cu multă indulgenţă. La sectoare, ca să citez din Turambarr, în afară de primarii care fuseseră în funcţie şi în afară de Murgeanu, Piedone, Bodu, Darabonţ, Mihalache - adică încă cinci candidaţi - "despre ceilalţi, nu ştie nici mătuşa lor proprie despre ei".

Şi vorbim de Bucureşti, crème de la crème. Mă rog, să nu exagerez, dar putem admite că Bucureştiul beneficiază de cea mai mare expunere media la alegerile locale. Morala? În cele mai multe dintre colegii bătălia se va da între iluştrii necunoscuţi. "Neica nimeni" se va bate cu "cine-i ăsta" şi cu "steaua fără nume". Oricât s-ar stresa vreun analist, blogger sau membru de partid, nimeni nu poate reţine peste patru sute de nume. De acord, un votant nu este interesat decât de candidaţii din colegiul său, însă cel mai probabil, într-un colegiu uninominal obişnuit, candidaţii vor avea notorietăţi tinzând asimptotic spre zero.

2. voturile pentru colegiile uninominale sunt voturi pentru persoane, cel puţin la fel de mult ca voturi pentru partide.

Într-un colegiu votul se dă unui om. Apriori, Doc are dreptate să spună ca partidele medii devin vulnerabile. În fapt, partidele care au candidaţi cu performanţe medii devin vulnerabile. Partidele cu scoruri medii sau chiar mici, dar cu personalităţi puternice, nu sunt dezavantajate. Sau cele cu identitate şi bază regională puternică. Mă gândesc aici la fracţiunea liberală care acum este "-L" din PD-L cu Stolojan, Flutur, Gheorghe Ştefan. Dacă ar fi rămas partid de sine stătător, PLD nu ar fi fost dezavantajat de actualul sistem de vot uninominal.

Tot astfel există candidaţi puternici cu notorietăţi şi chiar nivel de încredere mult peste cele ale partidului din care provin. Sau pe care îl conduc. Evident, vorbesc despre Vadim Tudor şi despre Becali. Ce s-ar întâmpla într-un colegiu din sectorul 6 în care Vadim Tudor ar concura cu Anca Constatinescu (PD-L), Aurelia Vasile (PSD) şi Mircea Ciopraga (PNL)? Sau dacă Becali ar concura în acelaşi colegiu în locul lui Vadim. În cazul în care am fost prea subtil, cei trei sunt deputaţi în funcţie, din circumscripţia electorală Bucureşti.

Morala? În colegii nu se bat doar partide, se bat şi candidaţi uninominali, fiecare cu imaginea şi cu notorietatea proprie. Iar în condiţiile unor contracandidaţi cvasianonimi, Vadim Tudor, Querida sau Irina Loghin au mari şanse să ocupe primul loc.

3. exista colegii uninominale unde deja PRM sau PNG-CD au câştigat poziţii în primele trei locuri.

Aşa cum am mai spus, Doc spune că partidele PRM şi PNG-CD au rareori şanse să ocupe poziţii în primele trei locuri. Să luăm cazul sectoarelor din Bucureşti. Doi candidaţi din partea PNG-CD au ocupat poziţia a treia cu 12% si respectiv 15% din voturi. E vorba de Ionescu la sectorul 2, actualul viceprimar general şi de Becheanu la sectorul 5. Plus, bomboana de pe tort (ca să nu spun colivă), Piedone de la PC e primar la sectorul 4. Oprescu e excepţia excepţiei excepţiei, dar intră mai degrabă la "se poate".
Un sector din Bucureşti nu e o circumscripţie, de acord, însă e cam jumătate dintr-o circumscripţie medie. Sau este chiar mai mare decât o circumscripţie mică precum Sălaj sau Tulcea.
La fel alte partide mici, vezi PNŢ-CD si FDGR, au dominat anumite circumscripţii.

Morala? Un partid mic poate intra in primele trei locuri intr-o circumscripţie. Cu atât mai mult poate câştiga colegii.

Cam asta ar fi teoria pragului alternativ aplicată PRM si PNG-CD. Reveniţi pe acest site, dacă vreţi să aflaţi despre practica pragului alternativ.